În anul 1688 pe Valea Verde a fost deschisă prima exploatare, urmând ca între anii 1689-1691 să fie deschise și exploatările de la Baia Baciului, de către Mihail Cantacuzino. În anul 1713 spătarul a donat atât moșia sa din Slănic cât și ocnele de sare, Mănăstirii Colțea din București.

Între anii 1601-1700 exploatarea sării în zona sa efectuată la Baia Verde, Dorobănțești și la Baia Baciului, prin metoda de tip exploatări „clopot”, în care accesul se realizează prin două compartimente: unul vertical care se folosește pentru scoaterea sării, iar celălalt. oblic pentru intrarea și ieșirea din ocnă.

Ocna din Vale

Din secolul al XIX-lea s-au dat în exploatare „Ocna din Vale” (diametru 75 m, înălțime 145 m) și „Ocna din Deal” (diametru 68 m, înălțime 90 m), fiecare având câte 4 puțuri de exploatare. Între 1865 și 1875 activitatea ocnelor a fost suspendată, deschis-se exploatarea minei „Sistematice”, iar după anul 1875 sa reluat activitatea doar la „Ocna din Vale”. Cele două ocne au fost unite de o galerie în plan înclinat.

Modernizarea salinelor din Muntenia.

În anul 1852 domnitorul Barbu Știrbei cu prilejul unei întrevederi care a avut-o la Sibiu cu împărțitul Franz Joseph al Austriei, a solicitat acestuia un inginer specialist în exploatări miniere, în vederea modernizărilor salinelor din Muntenia. Pe baza unui concurs realizat în același an între inginerii din Austro-Ungaria a fost recomandat inginerul Carol Karacsony, șeful Salinei Ocna Dej. După multe studii geologice și sondaje, el a adus propunerea Ministerului de Finanțe de a abandona metoda de exploatare cu camere ogivale și folosirea metodei camerelor cu profil trapezoidal, folosită pentru prima dată la Salina Wieliczka din Polonia.

Sa ales amplasamentul viitoare mine pe versantul vestic a Slănicului și a fost deschisă în 1860 cu numele de „Sistematica”, cu două puțuri de extracție, un singur crivac, un puț cu scări pentru personal și două camere principale în forma de „T” denumit. “Sf. Alexandru” și „Sf. Carol”, cu o deschidere la tavan de 6 stânjeni (circa 13 m). Din proiectul urmau sa se mai deschida alte doua camere. Activitatea minei a fost suspendată în anul 1875 deoarece există calitatea sării era o inferioară și pericolul de prăbușire.

În 1867 inginerul Karacsony a propus deschiderea unei noi mine cu profil ogival din „Ocna din Deal” și „Ocna din Vale”, iar în anul 1867 sa deschis mina „Carol I” cunoscută ca și „Mina nouă din deal”. Mina consta în 4 camere cu deschidere la tavan de 4 m și la talpă de 40-50 m (exceptând camera 4 care are doar 40 m) înălțime până la tavan de circa 96 m și apoi lungimi: Camera 1 – 95 m, Camera 2 – 196 m, Camera 3 – 197 m și Camera 4 – 27 m. Extracția se făcea anevoios, astfel încât să realizeze adâncirea puțului vechi de extracție în anul 1878[7] și sa montat o mașină de extracție cu aburi cu cablu lat de la firma Cockerill din Seraing, renunțând-se la crivacul acționat cu forța animală.

La 20 ianuarie 1881 sa realizat noul puț de extracție, renunțând-se la cel din „Ocna veche din vale”. Exploatarea a durat până în 1937 dar puțul a fost menținut activ pentru a deservi noua mină „Unirea”.[8] Prin inundarea Salinei Doftana și părăsirea ei în 1901, Regia Monopolurilor Statului a luat hotărârea să deschidă un nou câmp de exploatare care să completeze mina „Carol I” pentru satisfacerea consumului intern și exportului. Între anii 1909 și 1912 sa realizat adâncirea puțului de extracție și deschiderea minei „Mihai I” („Mina nouă din vale”), ce a funcționat simultan cu exploatarea.

Recomandări

• Va recomandam sa vizionați si secțiunea de excursii de o zi excursii de o zi aici.
• Va așteptăm sa va înscrieți si in grupul nostru de Facebook: “Excursii de o zi, plecare din București cu Agenția de turism HEY TRAVEL”  aici