Casa Comana Boutique Hotel

Casa Comana Boutique Hotel vă oferă o adevărată experiență tradițional autentică datorită designului inedit ce întruchipează o epocă cu totul deosebită, perioadele de domnie din Țara Românească. Mobilierul din lemn masiv pictat manual în ateliere proprii din Comana, de către meșteri pricepuți, denumirile fiecărei încăperi și atmosfera plină de eleganță ce învăluie întregul hotel, promit un sejur asemeni unei povești istorice. Fiecare detaliu regăsit aici surprinde prin îmbinarea armonioasă dintre elementele culturilor europene tradiționale cu luxul zilelor noastre. Inspirați de elementele tradițional autentice și designul specific perioadelor de domnie din Țara Românească, am creat spații de cazare ce emană o atmosferă de poveste. Obiectele artizanale alese cu grijă sunt completate perfect cu confortul unui Hotel de 4 stele, pentru ca oaspeții noștri să se bucure atât de magia locului, cât și de luxul cotidian.